Anunțuri


ARHIVA CONCURSURI


09.09.2019

ANUNŢ

privind organizarea concursului

pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate anunță concurs pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate.

Condițiile de participare la concurs:

La funcția de membru reprezentant al societății civile  și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității, este în drept să candideze persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate:

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
    b) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
    c) are studii superioare; 
    d) nu are antecedente penale, inclusiv stinse, ori care nu a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de graţiere; 
    e) nu a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărîre judecătorească definitivă;
    e1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

   f) în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;
    g) în privința căreia nu există o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;
    h) nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat vreo activitate politică;
    i) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condițiile legii;
    j) cunoaşte limba de stat;
    k) nu a fost colaborator operativ sau agent sub acoperire al serviciilor de informaţii, inclusiv informator al acestor servicii pînă în anul 1991.
    k1) nu a avut, pînă în anul 1991, statut de colaborator operativ al serviciilor de informații, de agent sub acoperire sau de informator în cadrul acestor servicii.

 l) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Persoanele interesate pot depune personal,  la sediul Autorităţii Naţionale de Integritate, mun. Chișinău, str. Alecu Russo 1, et. 4, biroul 407, începând cu 9 septembrie 2019, în zilele de luni - vineri, ora 9.00 – 17.00cu pauză 12.00-13.00, dosarul de participare la concurs, care va conține:

 1) cererea pentru participare la concurs;

 2) curriculum vitae (CV);

 3) copia buletinului de identitate valabil;

 4) copia sau copiile diplomei de studii superioare sau echivalentul acesteia;

 5) copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă;

 6) scrisoarea de intenție;

 7) scrisoarea de recomandare a organizației din care face parte sau cu care conlucrează sau, după caz, a unei instituții de învățământ superior în care activează;

 8) declarația pe proprie răspundere privind întrunirea condițiilor stabilite la art. 12 alin. (3) lit. e)-h) și k) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și privind corespunderea copiilor de pe documentele prezentate cu originalele;

 9) cazierul judiciar;

10) certificatul medical de sănătate (forma medicală nr.86 perfectată după data de anunțare a concursului);

11) declarația de integritate, conform anexei la Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

12) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

13) declaraţia pe propria răspundere de avere și interese personale, conform anexei nr. 1 din Legea nr. 133/2016;

14) declarația pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu membrii Consiliului de Integritate;

Dosarul de participare la concurs, se depune la secretariatul ANI.

În cazul în care acesta nu conține toate actele indicate la pct. 1)-14) se restituie imediat candidatului. Dosarul poate fi depus repetat, dacă au fost înlăturate neajunsurile depistate și dacă nu a expirat termenul pentru depunerea acestuia.

Modalitatea depunerii dosarelor:

1) într-o singură copie după original, copia se verifică dacă corespunde originalului la depunere, ultimul se restituie candidatului;

2) în copii autentificate.

Termen – limită de depunere a dosarelor – 9 octombrie 2019.

DATE DE CONTACT

Informații suplimentare se pot obține la telefon 022 820-627, Persoana de contact: Veronica Carabut (Luni – Vineri, în intervalul 9.00 – 17.00, cu pauza 12.00-13.00), pe adresa de e-mail: ci@ani.md sau pe site-ul ANI.

Datele, precum şi locațiile de desfășurare a etapelor concursului, urmează a fi comunicate ulterior pe site-ul Autorității Naționale de Integritate.

Regulamentul privind selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate


03.09.2019. Autoritatea Națională de Integritate inițiază procedura de tip: CVM privind achiziționarea serviciilor de proiectare și design mobilier.

Anunț de participare


03.09.2019. Autoritatea Națională de Integritate inițiază procedura de tip: CVM privind achiziționarea rechizitelor de birou și produselor de papetărie.

Anunț de participare


03.09.2019. Autoritatea Națională de Integritate inițiază procedura de tip: CVM privind achiziționarea serviciilor editoriale și mărfuri tipografice.

Anunț de participare


16.08.2019 Autoritatea Naţională de Integritate anunţă, începând cu data de 16 august 2019, concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de specialist principal al Direcţiei evaluare, prevenire şi implementare a politicilor

Cerințele, sarcinile și condițiile de bază le găsiți aici.

Persoanele interesate pot depune personal în zilele de luni - vineri, ora 8.00 – 17.00, cu pauză de prânz de la 12.00 până la 13.00 sau prin poşta electronică, dosarul de participare la concurs, care va conţine:

  1. formularul de participare;
  2. copia buletinului de identitate;
  3. copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare*;
  4. copia carnetului de muncă;
  5. certificat medical**;
  6. cazier judiciar**.

Data-limită de depunere a dosarelor de concurs – 05.09.2018, ora 17.00

Adresa poştală – MD-2012, Chişinău, str. A.Russo, 1, etajul IV

Persoane de contact:

Stepanida Draguţan, tel. 022 820 612, 068 10 10 23, e-mail – stepanida.dragutan@ani.md

Viorica Cabac, tel. 022 820 605, 068 10 10 36, e-mail – viorica.cabac@ani.md


12.08.2019 Autoritatea Naţională de Integritate prelungește perioada de selectare și numire, prin transfer, a unui specialist în funcția de auditor principal intern al Serviciului securitate, audit şi control al integrităţii

Cerințele, sarcinile și condițiile de bază le găsiți aici.

Selectarea se va desfășura în 2 etape:

  • examinarea CV-urilor prezentate;
  • interviul în cadrul Comisiei de concurs pentru suplinirea funcției publice de conducere și de execuție.

Perioada depunerii CV-urilor: 12.08.2019 – 23.08.2019, în zilele de luni - vineri, ora 8.00 – 17.00

Persoanele interesate pot depune personal,  prin poştă sau prin poşta electronică, CV-ul, la care se vor anexa următoarele documente:

  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii;
  • copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă, alte acte ce atestă activitatea de muncă până la momentul depunerii CV-ului.

Adresa poştală – MD-2012, Chişinău, str. A.Russo, 1, etajul IV

Persoane de contact:

Stepanida Draguţan, tel. 022 820 612, 068 10 10 23; e-mail: stepanida.dragutan@ ani.md

Viorica Cabac, tel. 022 820 605, 068 10 10 36; e-mail: viorica.cabac@ ani.md


24.07.2019 Autoritatea Naţională de Integritate anunţă demararea procedurii de selectare și numire, prin transfer, a unui specialist principal cu atribuții în domeniul evidenței contabile și a achizițiilor publice al Direcției financiare și administrare

Cerințele, sarcinile și condițiile de bază le găsiți aici.

Selectarea se va desfășura în 2 etape:

  • examinarea CV-urilor prezentate;
  • interviul în cadrul Comisiei de concurs pentru suplinirea funcției publice de conducere și de execuție.

Perioada depunerii CV-urilor: 24.07.2019 – 09.08.2019, în zilele de luni - vineri, ora 8.00 – 17.00

Persoanele interesate pot depune personal,  prin poştă sau prin poşta electronică, CV-ul, la care se vor anexa următoarele documente:

  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii;
  • copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă, alte acte ce atestă activitatea de muncă până la momentul depunerii CV-ului.

Adresa poştală – MD-2012, Chişinău, str. A.Russo, 1, etajul IV

Persoane de contact:

Stepanida Draguţan, tel. 022 820 612, 068 10 10 23; e-mail: stepanida.dragutan@ ani.md

Viorica Cabac, tel. 022 820 605, 068 10 10 36; e-mail: viorica.cabac@ ani.md


24.07.2019 Autoritatea Naţională de Integritate anunţă demararea procedurii de selectare și numire, prin transfera unui specialist în funcția de auditor principal intern al Serviciului securitate, audit şi control al integrităţii

Cerințele, sarcinile și condițiile de bază le găsiți aici.

Selectarea se va desfășura în 2 etape:

  • examinarea CV-urilor prezentate;
  • interviul în cadrul Comisiei de concurs pentru suplinirea funcției publice de conducere și de execuție.

Perioada depunerii CV-urilor: 24.07.2019 – 09.08.2019, în zilele de luni - vineri, ora 8.00 – 17.00

Persoanele interesate pot depune personal,  prin poştă sau prin poşta electronică, CV-ul, la care se vor anexa următoarele documente:

  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii;
  • copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă, alte acte ce atestă activitatea de muncă până la momentul depunerii CV-ului.

Adresa poştală – MD-2012, Chişinău, str. A.Russo, 1, etajul IV

Persoane de contact:

Stepanida Draguţan, tel. 022 820 612, 068 10 10 23; e-mail: stepanida.dragutan@ ani.md

Viorica Cabac, tel. 022 820 605, 068 10 10 36; e-mail: viorica.cabac@ ani.md


 

18.07.2019

 

ANUNŢ

privind organizarea concursului

pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate anunță concurs pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate.

Condițiile de participare la concurs:

La funcția de membru reprezentant al societății civile  și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității, este în drept să candideze persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate:

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
    b) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
    c) are studii superioare; 
    d) nu are antecedente penale, inclusiv stinse, ori care nu a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de graţiere; 
    e) nu a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărîre judecătorească definitivă;
    e1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

   f) în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;
    g) în privința căreia nu există o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;
    h) nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat vreo activitate politică;
    i) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condițiile legii;
    j) cunoaşte limba de stat;
    k) nu a fost colaborator operativ sau agent sub acoperire al serviciilor de informaţii, inclusiv informator al acestor servicii pînă în anul 1991.
    k1) nu a avut, pînă în anul 1991, statut de colaborator operativ al serviciilor de informații, de agent sub acoperire sau de informator în cadrul acestor servicii.

 l) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Persoanele interesate pot depune personal,  la sediul Autorităţii Naţionale de Integritate, mun. Chișinău, str. Alecu Russo 1, et. 4, biroul 407, începând cu 18 iulie 2019, în zilele de luni - vineri, ora 9.00 – 17.00cu pauză 12.00-13.00, dosarul de participare la concurs, care va conține:

 1) cererea pentru participare la concurs;

 2) curriculum vitae (CV);

 3) copia buletinului de identitate valabil;

 4) copia sau copiile diplomei de studii superioare sau echivalentul acesteia;

 5) copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă;

 6) scrisoarea de intenție;

 7) scrisoarea de recomandare a organizației din care face parte sau cu care conlucrează sau, după caz, a unei instituții de învățământ superior în care activează;

 8) declarația pe proprie răspundere privind întrunirea condițiilor stabilite la art. 12 alin. (3) lit. e)-h) și k) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și privind corespunderea copiilor de pe documentele prezentate cu originalele;

 9) cazierul judiciar;

10) certificatul medical de sănătate (forma medicală nr.86 perfectată după data de anunțare a concursului);

11) declarația de integritate, conform anexei la Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

12) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

13) declaraţia pe propria răspundere de avere și interese personale, conform anexei nr. 1 din Legea nr. 133/2016;

14) declarația pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu membrii Consiliului de Integritate;

Dosarul de participare la concurs, se depune la secretariatul ANI.

În cazul în care acesta nu conține toate actele indicate la pct. 1)-14) se restituie imediat candidatului. Dosarul poate fi depus repetat, dacă au fost înlăturate neajunsurile depistate și dacă nu a expirat termenul pentru depunerea acestuia.

Modalitatea depunerii dosarelor:

1) într-o singură copie după original, copia se verifică dacă corespunde originalului la depunere, ultimul se restituie candidatului;

2) în copii autentificate.

Termen – limită de depunere a dosarelor – 19 august 2019.

DATE DE CONTACT

Informații suplimentare se pot obține la telefon 022 820-627, Persoana de contact: Veronica Carabut (Luni – Vineri, în intervalul 9.00 – 17.00, cu pauza 12.00-13.00), pe adresa de e-mail: ci@ani.md sau pe site-ul ANI.

Datele, precum şi locațiile de desfășurare a etapelor concursului, urmează a fi comunicate ulterior pe site-ul Autorității Naționale de Integritate.

 

Regulamentul privind selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate

 


ANI anunţă concurs pentru suplinirea funcţiei de inspector de integritate

 

Scopul general al funcţiei:

Realizarea procesului de implementare a prevederilor legale privind asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi a funcţiei de demnitate publică,  prevenirea corupţiei prin realizarea controlului averii,  al intereselor personale şi privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricţiilor și limitărilor.

Sarcinile funcţiei:

  1. Controlul averii și al intereselor personale.
  2. Controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al    incompatibilităților, al restricțiilor și limitărilor.
  3. Promovarea conceptului de integritate ca instrument de prevenire a corupţiei.
  4. Facilitarea procesului de declarare a averii şi intereselor personale prin activităţi de conştientizare şi consultare a organizațiilor publice și a subiecților declarării în domeniul de activitate.

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;

c) are capacitatea de exerciţiu deplină;

d) are o reputaţie ireproşabilă;

e) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

f) nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani până la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic, nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice;

g) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condiţiile legii;

h) cunoaşte limba de stat.

Cerinţe specifice:

  • integritate ireproşabilă;
  • comunicare eficientă;
  • capacităţi de acumulare şi prelucrare operativă a informaţiei;
  • abilităţi de elaborare a versiunilor de investigaţie şi perfectare a documentelor procedurale;
  • capacităţi de analiză  a datelor, faptelor/ evenimentelor, de expunere şi argumentare a concluziilor.

Studii: superioare juridice sau economice.

Experienţă profesională: în ultimii 4 ani de activitate a avut cel puţin 2 ani de experienţă de muncă în domeniul studiilor superioare deţinute.

Cunoştinţe:

  • Cunoaşterea legislaţiei Republicii Moldova şi a reglementărilor internaţionale în domeniul de activitate a instituţiei;
  • Cunoştinţe profunde în domeniul dreptului;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet;
  • Cunoaşterea limbii ruse şi/sau a unei limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj.

Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, comunicare eficientă, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, management eficient a riscurilor şi a conflictelor.

Atitudini/comportamente: disciplină, responsabilitate, spirit de iniţiativă și curaj, creativitate, diplomaţie, flexibilitate, rezistentă la efort sporit, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

***

Persoanele interesate

pot depune personal în zilele de luni - vineri, ora 8.00 – 17.00, cu pauză de prânz de la 12.00 până la 13.00, personal sau prin poşta electronică dosarul de participare la concurs, care va conţine:

  1. formularul de participare la concurs;
  2. copia buletinului de identitate;
  3. copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  4. copia carnetului de muncă, în cazul candidaților care au carnet de muncă sau alt act care atestă experiența de muncă;
  5. certificatul medical privind starea sănătății (forma medicală nr. 086/e perfectată după data anunțării concursului);
  6. cazierul judiciar detaliat, valabil la momentul depunerii;
  7. declarație de integritate pe proprie răspundere, inclusiv cu referire la avere și interese personale, conform formularului aprobat prin Legea cu privire la declararea averii și intereselor personale nr. 133 din 17 iunie 2016;
  8. acord privind testarea la detectorul comportamentului simulat (poligraf);
  9. declaraţia pe propria răspundere privind reputaţia ireproşabilă a candidatului, cu referire la faptul că:

a) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi, ca pedeapsă principală sau complementară,  printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

b) nu a fost constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al averilor, conflictelor de interese, al incompatibilităţilor sau al restricţiilor;

c) nu s-a dispus confiscarea averii nejustificate printr-o hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.

10) declaraţie privind faptul că nu este și nu a fost în ultimii 2 ani până la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic și nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice;

11) acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

12) declarația pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu conducerea Autorității şi membrii comisiei de concurs;

13) declaraţia de verificare a candidatului la funcţia de inspector de integritate potrivit Legii nr.271/18.12.2008;

14) chestionarul candidatului la funcţia publică de inspector de integritate potrivit Legii nr.271/18.12.2008.

* Copiile documentelor prezentate se certifică de către candidat, pe proprie răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

** În situația în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, candidatul este obligat să prezinte documentele originale la data desfăşurării probei scrise, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

*** Certificatul medical poate fi înlocuit cu declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de cel mult 10 zile de la data limită pentru depunerea dosarelor de concurs.

Formulare necesare accesează AICI.

Data-limită de depunere a dosarelor de concurs – 10.07.2019, ora 17.00

Adresa poştală – MD-2012, Chişinău, str. A.Russo, 1, etajul IV

E-mail: stepanida.dragutan@ani.md

Persoană de contact – Stepanida Draguţan, tel. 022 820 612; 068 10 10 23

                                                 Viorica Cabac, tel. 022 820 605; 068 10 10 36

Bibliografia concursului:

Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994;

Legea integrităţii nr. 82 din 25.05.2017;

Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate nr.132 din  17.06.2016;

Legea privind declararea averii şi intereselor personale nr.133 din 17.06.2016;

Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr.199 din 16.07.2010;

Lege cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr.80 din 07.05.2010;

Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04.07.2008;

Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public nr.25-XVI din 22.02.2008;

Legea privind protecţia datelor cu caracter personal nr.133 din 08.07.2011;

Legea privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000;

Legea privind evaluarea integrităţii instituţionale nr.325 din 23.12.2013;

Legea privind actele normative nr.100 din 22.12.2017;

Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002 (Partea generală; Partea specială: Capitolul XV Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică; Capitolul XVII Infracţiuni contra autorităţilor publice şi securităţii de stat);

Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14.03.2003 (Partea specială: Titlul I Urmărirea penală, Capitolul II Sesizarea organului de urmărire penală, Capitolul III Competenţa organelor de urmărire penală);

Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008 (Cartea întâi Dreptul material, Titluil I Partea generală, Titlul II Partea specială: Capitolul XVI Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice; Cartea a doua Procesul contravenţional, Titlul I Dispoziţii generale  Capitolul III Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale);

Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018;

Hotărârea Parlamentului nr.56 din 30.03.2017 pentru aprobarea Strategiei naţionale de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017 – 2020;

Hotărârea Guvernului nr.134 din 22.02.2013 privind stabilirea valorii admise a cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol şi aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa, evaluarea, păstrarea, utilizarea şi răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol;

Hotărârea Guvernului nr.707 din 09.09.2013 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind avertizorii de integritate;

Hotărârea Guvernului nr.767 din 19.09.2014 pentru implementarea Legii nr.325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale.

Direcția Resurse Umane și Documentare

 


 

17.04.2019

ANUNŢ

privind organizarea

licitației

Autoritatea Națională de Integritate lansează licitația deschisă în vederea achiziţionării lucrărilor de „Reparație și Resistematizare a încăperilor amplasate la etajul 1-2, inclusiv fațada (D+P+1E), a blocului din str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 26, mun. Chișinău”.
Perioada de depunere a ofertelor: 27 apr 2019, 17:00 - 7 mai 2019, 10:00
Toate datele achiziţiei pot fi consultate pe portalul MTender ID  ocds-b3wdp1-MD-1555506899592 sau pe site-ul ANI, la compartimentul Achiziţii.
Persoana de contact din partea ANI este dl Ilie Şaptefraţ, tel: 022 820 623 sau e-mail: info@ani.md.

Actele necesare le puteți descărca aici.


03.04.2019

 

ANUNŢ

privind organizarea concursului

pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate

 

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate anunță concurs pentru selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate.

 

Condițiile de participare la concurs:

 

La funcția de membru reprezentant al societății civile  și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității, este în drept să candideze persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate:

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
    b) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
    c) are studii superioare;
    d) nu are antecedente penale, inclusiv stinse, ori care nu a fost absolvită de răspundere sau pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de graţiere;
    e) nu a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărîre judecătorească definitivă;
    e1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

   f) în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor;
    g) în privința căreia nu există o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;
    h) nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat vreo activitate politică;
    i) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei conform certificatului medical de sănătate eliberat în condițiile legii;
    j) cunoaşte limba de stat;
    k) nu a fost colaborator operativ sau agent sub acoperire al serviciilor de informaţii, inclusiv informator al acestor servicii pînă în anul 1991.
    k1) nu a avut, pînă în anul 1991, statut de colaborator operativ al serviciilor de informații, de agent sub acoperire sau de informator în cadrul acestor servicii.

 l) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

 

Persoanele interesate pot depune personal,  la sediul Autorităţii Naţionale de Integritate, mun. Chișinău, str. Alecu Russo 1, et. 4, biroul 407, începând cu 03 aprilie 2019, în zilele de luni - vineri, ora 9.00 – 17.00, cu pauză 12.00-13.00, dosarul de participare la concurs, care va conține:

 

 1) cererea pentru participare la concurs;

 2) curriculum vitae (CV);

 3) copia buletinului de identitate valabil;

 4) copia sau copiile diplomei de studii superioare sau echivalentul acesteia;

 5) copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă;

 6) scrisoarea de intenție;

 7) scrisoarea de recomandare a organizației din care face parte sau cu care conlucrează sau, după caz, a unei instituții de învățământ superior în care activează;

 8) declarația pe proprie răspundere privind întrunirea condițiilor stabilite la art. 12 alin. (3) lit. e)-h) și k) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și privind corespunderea copiilor de pe documentele prezentate cu originalele;

 9) cazierul judiciar;

10) certificatul medical de sănătate (forma medicală nr.86 perfectată după data de anunțare a concursului);

11) declarația de integritate, conform anexei la Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

12) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

13) declaraţia pe propria răspundere de avere și interese personale, conform anexei nr. 1 din Legea nr. 133/2016;

14) declarația pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu membrii Consiliului de Integritate;

Dosarul de participare la concurs, se depune la secretariatul ANI.

În cazul în care acesta nu conține toate actele indicate la pct. 1)-14) se restituie imediat candidatului. Dosarul poate fi depus repetat, dacă au fost înlăturate neajunsurile depistate și dacă nu a expirat termenul pentru depunerea acestuia.

Modalitatea depunerii dosarelor:

1) într-o singură copie după original, copia se verifică dacă corespunde originalului la depunere, ultimul se restituie candidatului;

2) în copii autentificate.

Termen – limită de depunere a dosarelor – 19 aprilie 2019.

 

DATE DE CONTACT

Informații suplimentare se pot obține la telefon 022 820-627, Persoana de contact: Veronica Carabut (Luni – Vineri, în intervalul 9.00 – 17.00, cu pauza 12.00-13.00), pe adresa de e-mail: ci@ani.md sau pe site-ul ANI.

 

Datele, precum şi locațiile de desfășurare a etapelor concursului, urmează a fi comunicate ulterior pe site-ul Autorității Naționale de Integritate.

 

Regulamentul privind selectarea reprezentanților societății civile și al mediului academic în Colegiul disciplinar al Autorității Naționale de Integritate

 

 


21.03.19

Atenție! ANI va oferi consultații telefonice și în zilele de repaus

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că până la 31 martie va oferi consultații telefonice și în zilele de sâmbătă și duminică.

Astfel, subiecții declarării care întâmpină dificultăți la completarea declarațiilor de avere și interese personale pot contacta angajații ANI, după cum urmează:

Sâmbătă, 23 martie, la numerele de telefon: 022 820 607 și 022 820 616;

Duminică, 24 martie, la numerele de telefon: 022 820 619 și 022 820 622;

Sâmbătă, 30 martie, la numerele de telefon: 022 820 619 și 022 820 616;

Duminică, 31 martie, la numerele de telefon: 022 820 607 și 022 820 622.

 

Consultații vor fi oferite între orele 8:00 și 17:00, cu pauza de masă 12:00-13:00.

 


APEL PUBLIC

Autoritate Naţională de Integritate este o instituţie publică independentă faţă de alte organizații publice, faţă de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcţionează la nivel naţional ca structură unică în baza principiilor: legalităţii, independenţei, imparţialităţii, transparenței, confidențialităţii, celerităţii, integrităţii, egalităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Prin urmare, reiterăm asupra necesității respectării indispensabile a prevederilor legislației Republicii Moldova cu privire la petiționare, indiferent de calitatea petiționarului sesizant.

Astfel, informăm publicul interesat că toate petițiile (cereri, cereri prealabile, cereri de acces la informație, sesizări, reclamaţii, etc.), sunt supuse examinării de către Autoritate, prin prisma cadrului normativ pertinent, și anume: Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Legea nr. 190/1994 cu privire la petiţionare, Legea nr. 982/2000 privind accesul la informaţie și Legea nr. 91/2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic.

În atenţia petiţionarilor, pentru claritate recapitulăm următoarele:

Prin petiţie, se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 190/1994).

Sesizarea formulată de o persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat trebuie să întrunească condițiile de formă și conținut stabilite de Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiționare (art. 29 din Legea nr. 132/2016).

Petiţia se depune în scris sau în formă electronică în limba de stat sau într-o altă limbă în conformitate cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Petiţia în formă electronică trebuie să corespundă cerinţelor faţă de documentul electronic, inclusiv aplicarea semnăturii digitale, în conformitate cu legislaţia în vigoare (art. 5 din Legea nr. 190/1994).

Documentul electronic trebuie să corespundă următoarelor cerinţe principale: a) să fie creat, prelucrat, expediat, recepţionat, păstrat, modificat şi/sau nimicit cu ajutorul mijloacelor tehnice şi/sau de program; b) să conţină, pentru confirmarea autenticităţii acestuia, una sau mai multe semnături electronice ce corespund condiţiilor şi cerinţelor stabilite de prezenta lege; c) să fie creat şi utilizat prin metode şi într-o formă ce ar permite identificarea semnatarului; d) să fie afişat într-o formă perceptibilă; e) să permită utilizarea sa repetată (art. 15 din Legea nr. 91/2014).

Documentul electronic este considerat autentic dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) este semnat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) este semnat cu semnătura electronică autentică a semnatarului indicat în document (art. 16 alin. (1) din Legea nr. 91/2014).

Petiţia trebuie să fie semnată de autor, indicându-se numele, prenumele şi domiciliul. Petiţiile în formă electronică conţin informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiţionarului. Petiţiile ce nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) se consideră anonime şi nu se examinează. (art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 190/1994).

Informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în baza unei cereri scrise sau verbale. Cererea scrisă va conţine: a) detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia); b) modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate; c) date de identificare ale solicitantului. Cererea poate fi înaintată verbal în cazurile în care este posibil răspunsul pozitiv, cu satisfacerea imediată a cererii de furnizare a informaţiei. În cazul în care furnizorul intenţionează să refuze accesul la informaţia solicitată, el va informa solicitantul despre aceasta şi despre posibilitatea depunerii unei cereri scrise (art. 12, alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 982/2000 privind accesul la informaţie).

În contextul normelor legale citate supra, Autoritatea îndeamnă petiționarii săi să respecte și să se conformeze legii, astfel încât petițiile adresate să nu fie calificate drept anonime și care nu pot fi supuse examinării.

În final, Autoritatea mizează și este interesată de întregul suport al societății civile, organelor publice, persoanelor fizice și juridice, în garantarea misiunii instituționale și anume cea de asigurare a integrității în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică și prevenirea corupției prin realizarea controlului averii și al intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.